Fiecare postare va avea un alt verde declinat din cel primar

munca

Fiecare postare va avea un alt verde declinat din cel primar

Bucureşti – 23 iulie 2014 – Raţiu & Raţiu scuteşte Statul român de executarea sumară a 30 de milioane de euro: arbitrul decide împotriva practicii arbitrale constante a Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC).

Echipa Raţiu & Raţiu ce asigură apărarea CNADNR în acest litigiu arbitral sub îndrumarea domnului Adrian Raţiu, partener coordonator, a convins arbitrul că pretenţiile suplimentare ale antreprenorului nu pot face obiectul unei decizii arbitrale formale şi executorii. Se pune capăt astfel unei serii de decizii arbitrale formale prin care Statul român a fost obligat la plata unor sume de ordinul zecilor de milioane de euro în favoarea antreprenorilor angrenați în proiecte de infrastructură prin simpla recunoaștere ca validă a deciziei tehnice a Comisiei de Adjudecare a Disputelor. Arbitrul unic desemnat în acest caz a decis, printr-o argumentare curajoasă, că orice pretenție supusă de antreprenor arbitrajului se impune a fi analizată pe fond, iar numai în măsura în care este găsită întemeiată, să facă obiectul unei decizii arbitrale executorii.

Arbitrul unic de naţionalitate germană desemnat de ICC respinge cererea antreprenorului italian de obligare a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) la plata unei sume de 30 de milioane de euro fără o analiză pe fond a pretenţiilor ce fac obiectul arbitrajului.

Prin cererea de arbitrare introdusă la data de 21 noiembrie 2013 la ICC, asocierea antreprenorilor italieni Garboli – Tirrena Scavi a solicitat obligarea CNADNR la plata unei sume de 30 de milioane de euro reprezentând pretenţii suplimentare preţului contractual încasat pentru lucrările de reabilitare a două tronsoane din Drumul Naţional DN 6. Suma menţionată a fost acordată de Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD – procedură tehnică pre-arbitrală de soluţionare a disputelor fără forţă executorie) către Garboli – Tirrena Scavi printr-o serie de decizii pronunţate în acest caz. În conformitate cu practica arbitrală a ICC, asocierea antreprenorilor italieni a cerut arbitrului unic validarea deciziilor CAD printr-o hotărâre arbitrală executorie de obligare a CNADNR la plata sumei de 30 de milioane de euro, fără o dezbatere a fondului acestor pretenţii.

Despre Ratiu & Ratiu:

Societatea de avocaţi Raţiu & Raţiu activeaza pe piata din Romania din 2002 si asigură clienţilor din sectorul public şi privat asistenţă juridică în proiecte majore de interes pentru domeniul public, începând cu momentul achiziţiei publice şi a contractării şi până la etapa reprezentării în litigii în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale. Partenerii şi avocaţii firmei dovedesc o pregătire şi o experienţă profesională de excepţie, prin îmbinarea cu succes a carierei didactice în învăţământul superior juridic cu activitatea avocaţiala, desfăşurată atât în România cât şi în străinătate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four + four =